Viziunea mea

România – Regatul lui Dumnezeu. București – Noul Ierusalim

Trăim vremuri apocaliptice. Aflată la începutul celui de-al treilea război mondial, omenirea se îndreaptă cu pași repezi spre cea mai cruntă dictatură pe care a cunoscut-o de la lungul zbuciumatei sale existențe: DICTATURA GLOBALĂ ANTIHRISTICĂ, o dictatură a inteligenței artificiale de tip Matrix, în care pilula albastră este un nanocip, iar pilula roșie este Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Domnului. Aceasta incomensurabilă năpastă, care va atrage după sine dispariția acestei lumi, poate fi amânată doar dacă omenirea se va reîntoarce cu smerenie la Dumnezeu.

30 de ani de rătăcire în Pustiu

Peste câteva luni se împlinesc 30 de ani de la răsturnarea regimului comunist al lui Ceauşescu de către forţe oculte externe şi interne, la care au contribuit şi simpli cetăţeni sătui de regimul dictatorial, dar şi lipsiţi de informaţia conform căreia familia Ceauşescu trebuia să dispară deoarece nu mai servea intereselor marilor puteri ale lumii. În România nu a avut loc o simplă revoluţie de catifea, ca în alte ţări foste comuniste, ci au fost ucişi mişeleşte fraţi de-ai noştri pentru ca emanaţii revoluţiei să-şi legitimeze puterea, pentru ca nişte securiști și comunişti din eşaloanele 2 şi 3 ale Partidului să-şi împartă după bunul lor plac România.

Am participat şi eu, alături de alţi bucureşteni, la manifestaţiile anti-comuniste si anti-ceauşiste din 21-28 decembrie 1989, fără a pretinde vreo recompensă sau recunoştinţă pentru asta și fără a profita de pe urma sângelui vărsat de fraţii noştri. Sunt, de asemenea, unul dintre participanţii activi la mitingul-maraton din Piaţa Universităţii, membru al Grupului Independent pentru Democraţie, GID, una dintre cele mai vechi organizaţii de luptă împotriva neo-comunismului.

Pe 12 ianuarie 1990, în Piaţa Romană, am jurat alături de cei prezenţi la comemorarea jertfei de sânge a eroilor revoluţiei că nu-i voi uita pe ucigaşii comunişti, şi iată că nici până în ziua de astăzi, adevăraţii vinovaţi de crimele din decembrie 1989 şi ianuarie-iunie 1990 nu au fost judecaţi şi condamnaţi de justiţia română, cum nu au plătit nici aceia care au distrus România.

Au fost trei decenii de derivă, fără o direcţie, fără un scop, fără un proiect naţional care să coaguleze energiile creatoare şi resursele naţiunii. Deși în decembrie se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului, nimic nu pare a se fi schimbat în bine în România, din contră: neamul românesc s-a diminuat simţitor, proces ce se va accentua în viitor dacă se continuă actualul trend demografic; a crescut prăpastia între pătura privilegiată şi majoritatea românilor, astfel că putem vorbi de o polarizare socială excesivă, fără existenţa unei clase de mijloc; corupţia a atins cote inimaginabile; infracţionalitatea a luat amploare şi a căpătat noi forme de manifestare; economia românească e practic inexistentă; învăţământul scoate analfabeţi funcționali pe bandă rulantă; povara îndatorării la organismele financiare şi bancare internaţionale apasă nu numai pe umerii generaţiilor actuale, ci şi pe cei ai generaţiilor viitoare; sistemul de sănătate e la pământ; capacitatea de apărare a ţării e substanţial diminuată, în ciuda apartenenţei la organizaţia nord-atlantică, al cărei statut nu obligă cu nimic celelalte state membre să sară în ajutorul altui membru NATO dacă este atacat; dintr-un popor creştin şi aşezat, românii au devenit o populaţie fără identitatea naţională, fără speranţă şi opţiuni pentru viitor.

Prezentate drept marile obiective şi realizări naţionale ale clasei politice post-decembriste, aderarea la Uniunea Europeană şi NATO nu numai că nu au adus poporului român prosperitatea, bunăstarea, prestigiul şi siguranţa mult promise, ci mai mult l-au sărăcit atât material, cât şi spiritual şi biologic, în timp ce pe plan extern România e o ţară tot mai dispreţuită şi singură. Sacrificiile făcute de români pentru integrarea în aceste organizaţii globaliste s-au dovedit în mare parte nu numai inutile, ci şi extrem de păguboase, atât Uniunea Europeană, cât şi Organizaţia Nord-Atlantică aflându-se astăzi în pragul dezintegrării, fiind o chestiune de timp până ce vor dispărea. Şi cu toate acestea, clasa politică actuală, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, şi-a fixat drept obiective principale o mai mare integrare în structurile euro-atlantice, aderarea la Spaţiul Shangen şi adoptarea monedei euro, în totală contradicție cu evoluțiile din plan internațional, care ne arată că actuala ordine mondială se clătină din temelii și că tratatele și alinațele se fac și se desfac pentru a răspunde unor nevoi belicoase, de conjunctură, nu pentru a consolida pacea în lume.

Propagandiștii federalizării Uniunii Europene susțin că suveranismul și o relativă neutralitate față de disputa marilor puteri ar aruncă România în brațele Rusiei și Chinei. Total fals! Alternativa la Uniunea Europeană nu este Comunitatea Statelor Independente, ci Împărăția lui Dumnezeu. Când rostește rugăciunea împărătească Tatăl nostru, românul se roagă și ca Împărăția lui Dumnezeu să se coboare pe pâmînt: Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. (Mat. 6, 10) Iar alternativa la NATO nu este Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, ci Însuși Iisus Hristos, care dacă ar fi cu noi, cine ar putea fi împotriva noastră? (Rom. 8, 31) Dar oare noi mai suntem cu Dumnezeu, să fie și El cu noi?

În acest context al deznaţionalizării şi descreştinării poporului român, cât şi al riscului dispariţiei statului român unitar, naţional, suveran, independent şi indivizibil, se impune strângerea rândurilor tuturor forțelor național-creștine și adoptarea unei plan de măsuri care să răspundă noilor provocări lansate de legiunile antihristice ce tind să înrobească şi să distrugă lumea.

România – Regatul lui Dumnezeu. București – Noul Ierusalim

Obiectivul meu politic principal este transformarea coloniei România într-o superputere creştină, care să poată influenţa mersul lumii nu prin forţa armelor sau maşinaţii conspiraţioniste, ci prin moralitate şi spiritualitate, dreptate şi adevăr, credinţă şi curaj, echilibru şi înţelepciune. Ca șef al statului intenţioneaz să fac din acest pământ sacru central lumii creştine, în jurul căruia să se strângă naţiunile debarasate de materialism, ateism şi satanism. Îmi propun să contribui la transformarea României într-o putere hristică capabilă să cucerească lumea cu ajutorul autorității Cuvântului, fermităţii Adevărului, Dragostei nefăţarnice şi Crucii de viaţă făcătoare. Dacă Rusia se folosește de Ortodoxie pentru a-și impune politica lumii, România trebuie să se folosească de politică pentru a impune Ortodoxia în lume.

Poporul român îşi merită locul de frunte între națiunile lumii, îndreptăţiţi fiind de graiul nostru strămoşesc, ce descinde direct din limba comună a primilor oameni, de obiceiurile şi tradiţiile noastre sănătoase, de credinţa şi filosofia noastră de viaţă, de aportul neamului nostru, a cărui origini se pierde în negura veacurilor, la istoria, cultura şi civilizaţia omenirii. Consider că a venit vremea ca România să dicteze direcţiile de evoluţie ale umanităţii conforme concepţiilor sale creştine despre lume şi viaţă. Socotesc că misiunea României în lume constă în renaşterea spirituală a omenirii în Duh hristic. Iar pentru împlinirea acestui deziderat, îmi asum rolul ca, din poziția de șef al statului, să contribui împreună cu Biserica Ortodoxă Română la revitalizarea Creştinismului și renaşterea morală şi duhovnicească a poporului român dreptmăritor, supus în ultimele trei decenii unui proces samavolnic de descreştinare şi deznaţionalizare de către forţele antihristice interne şi externe, după ce vreme de peste patru decenii a suferit stăpânirea atee a comunismului, care în cele din urmă s-a dovedit a fi mai puţin distructivă pentru fiinţa naţională decât perioada post-decembristă a demoncraţiei – pervertirea demonică a democraţiei.