Candidați la președinție impostori

Candidați la președinție impostori

Biroul Electoral Central a sesizat Parchetul General în legătură cu listele ce conțin semnături false ale mai multor candidați la președinție, dintre care groparul SAFI Viorel Cataramă, a cărui candidatură a fost validată de Curtea Constituțională, rudimentarul și gălăgiosul Alexandru Cumpănașu, care ar fi avut la dispoziție nu mai puțin de 5000 de voluntari pentru strângerea semnăturilor, și Cătălin Ivan, care în numai 5 zile ar fi reușit imposibila performanță de a strânge peste 230.000 de semnături.

„Luând în considerare cele reţinute în motivarea Deciziilor Biroului Electoral Central privindu-i pe candidaţii Viorel Cataramă (Partidul Dreapta Liberală), Miron Cozma (candidat independent), Maria Minea (Partidul Românilor Patrioţi de Pretutindeni), Cătălin Sorin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţional), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Alexandru Cumpănaşu (candidat independent), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Bobby George Marius Păunescu (candidat independent), în sensul că s-a constatat un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparţinând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură de a influenţa îndeplinirea condiţiei legale referitoare la numprul minim de susţinători de 200.000, membrii BEC au înţeles să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la verificarea împrejurimilor de fapt care au stat la baza constatărilor menţionate în cuprinsul Deciziilor BEC indicate anterior”, a transmis marți Biroul Electoral Central într-un comunicat de presă.

În afară de Klaus Iohannis, Viorica-Vasilica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu, Kelemen Hunor  și Viorel Cataramă, beneficiarul unei decizii a CCR, BEC a mai validat candidaturile lui Sebastian Constantin Popescu, Bogdan Dragoș Aureliu Marian Stanoevici, Ninel Peia, Cătălin Ivan, John Ion Banu, Alexandru Cumpănașu și Ramona Ioana Bruynseels. Au fost respinse candidaturile de independenți ale Mariei Minea, Bobby Păunescu și Miron Cozma.

Dan Barna, omul lui ZEUS

Dan Barna, omul lui ZEUS

Deviza “Pe modelul STS/Vrem alegeri libere” i-a purtat noroc lui Dan Barna, care s-a revăzut șef peste partidul nășit de Florinan Coldea. Zeus, softul specializat de numărare a voturilor interne, nu a avut niciun scrupul in a-si executa fara mila adversarii. Dupa ce a prelungit cu inca doua zile programul de vot on-line, stabilit initial la 3 zile, pentru ca din cei 16.000 de presupusi membri ai USR votasera doar 7000, Dan Barna a fost reales presedintele USR obtinand 6.097 de voturi, adica 65.75%, din cele 9.314, cate au fost exprimate in final. Restul de voturi au fost impartite intre Cosette Chichiră și Alexandru Surcel, care au obtinut 2907 (31.35%) și respectiv 269 (2.90%).

Dupa cum era de asteptat, procedura de vot a fost contestata de unii membri ai partidului, care au cerut anularea si reluarea votului. Unul dintre acestia este Vișinel Balan, care a depus vineri pe grupul intern al partidului o contestatie pe grupul intern al USR, intitulat „Poiana lui Iocan”

Radu Moraru, dă-i și luptă pentru propășirea neamului!

Radu Moraru, dă-i și luptă pentru propășirea neamului!

Nefiindu-i de ajuns propria televiziune pentru a-și face reclamă, Presedintele 100% Independent al României Radu Moraru “Nasul”, portavocea lui Traian Băsescu, cel mai bun om politic, cum îl caracteriza în 2009, devenit acum Bulă al politicianismului românesc, și-a extins aria de acoperire și în România Liberă, pentru a afla cât mai multă lume că s-a “înscris la Președinția României încă de pe data de 2 Decembrie 2018, în prima zi a Anului Centenar”, când pe listă erau doar doi înscriși, Iohannis și el. Spre deosebire de sfârșitul anului trecut, “acum sunt o puzderie de Candidați, iar cei mai importanți sunt ȘANTAJAȚI, CONTROLAȚI și SPERIAȚI” de către Coldea și Predoiu, “acești 2 generali CRIMINALI”, care “au patronat și industria de prostituție cu minori”! Radu Moraru le cere Candidaților să se retragă, iar generalilor “să se predea sau să fugă din România”, deoarece “ca Președinte îi voi găsi oriunde se vor ascunde, chiar și la Moscova!”.

Ce mai tura-vura, din cauza celor doi generali trecuți în rezervă, “Candidatul Radu Moraru – Independent 100% – nu exista pe nicăieri în presa lor, în sondajele lor”, așa cum există Iohannis, Dăncilă, Kelemen Hunor, Barna și Mircea Diaconu, sprijiniți de activii și pasivii din SRI și SIE. Pentru ca lucrurile să fie clare și nu care cumva să existe confuzii, “românii au de ales între aceste triste personaje, toți un fel de „răul cel mai mic“ sau Cetățeanul Luptător Radu Moraru”, în al cărui mandat, începând fix cu 10 Noiembrie 2019, “vom repara Țara și vom scăpa de SECURIȘTI” că “Ne-au mâncat 30 de ani din viață”!

Și uite așa au aflat românii că în fruntea țării pot ajunge doi luptători: unul, Alexandru Cumpănașu, care va termina cu mafia din România în doar doi ani de mandat, după care va renuță pentru a face loc altui președinte, și altul, Radu Moraru Nașu, care va scăpa țara de securiști din primul cincinal. Ce mai, niște smardoi ăștia doi, pe care mai că-ți vine să-i provoci public la o luptă în ring! Ce Avram Iancu, fost campion național la karate kyokushin? Ce subsemnatul, fost bodyguard, instructor de karate și participant activ la Revoluția din decembrie 1989, precum și la manifestațiile din 1990, soldate cu sute de morți și mii de răniți? Ăștia doi sunt luptători adevărați, chiar dacă nu au fost implicați în viața lor în vreo luptă de stradă!

Domnule Presedintele 100% Independent al României Radu Moraru “Nasul”, chiar dacă noi ăștialalți, candidații de umplutură, care nu contăm decât pentru a face deliciul presei tabloidizate, avem și noi dreptul la existență și la apariții în media ca și domnia voastră. Dacă dumneata te plângi, care lucrezi de 28 de ani în presă și ai „suport media la dispoziție 100%”, noi ce ar mai trebui să spunem și să facem pentru a fi băgați în seamă? Să amenințăm că dăm foc la cartoanele imprimate cu chipurile noastre, ca Remus Cernea? Nu mai fi nerecunoscător și mulțumește-I lui Dumnezeu că măcar la “Secunda Tv, România Liberă, Nașul Tv, Aktual24 și întreaga presă din Basarabia” ai avut acces să-ți faci reclamă, că e mai mult decât nimic. E chiar suficient! Pe mine nu m-a băgat nimeni în seamă, nici de la televiziuni, nici din presa scrisă și din online, deși poate am de zis lucruri mai importante decât turuiala dumitale!

 

Să înceapă dansul cu …. Klaus Werner Iohannis pe post de băiat de mingii

Să înceapă dansul cu …. Klaus Werner Iohannis pe post de băiat de mingii

Maestrul Ion Cristoiu reproșează candidaților la președinție că-l neglijează/menajează pe FOSTUL președinte Klaus Werner Iohannis și nu-i aplică bastârci peste fruntea-i augustă. Poate unii dintre ei s-or fi întâlnit cu domnia sa la vreo privată în locul unde cântă cucuveaua sau poate la vreo competiție K1 sau K2, și după ce le-a aplicat celebra palmă pe genunchi, cum a făcut odată cu răposatul intr-ale politichiei Liviu Dragnea, au rămas profund marcați. Oare de acolo i se trage lui Dan Barna decizia de a susține căsătoriilor homosexuale? Tot de acolo i se trage și candidatului independent al lui Ponta, maestrul Mircea Diaconu, care și-a pus parafa pe un document privind legalizarea uniunii dintre un barbat și un bărbat și dintre o femeie și o femeie? În cazul Veoricăi Dăncilă, explicația pentru același gest este simplă: a semnat ca primarul sau premierul! Care alte motive mai pot fi luate în considerare pentru tratament preferențial, all inclusive, aplicat FOSTULUI locatar de la Cotroceni? Poate să fie lipsa de bărbăție, adicătălea efeminarea? În cazul lui Alexandru Cumpănașu este exclus, oengistul fiind bărbat adevărat, care în doi ani de stat la Cotroceni va răpune toată mafia internă, inclusiv aia din Administrația prezidențială, plus mafia externă, pentru ca în final să se dedice luptei cu cu mafiile intra- și extraterestre. Ce mai, Cumpănașu e galactic. El și cu Superman, Batman, Captain Planet, Omul Păianjen și alte câteva duzini de supereroi ce se mai opun Răului în lume, că noi ăștialalți mai piperniciți nu avem acces la televizor să ne încordăm grisinele. Întrebarea care se pune este următoarea: dacă mafia nu se dă învinsă după doi ani? Demisionează sau dă-i și luptă în continuare pentru două mandate? Și aici fac legătura cu ăl mai incompetent șef de stat pe care l-au avut românii de la fanarioți încoace, neîntrecut nici măcar de Carol al II-lea, pe numele său de-n bolentin Klaus Werner Johannis, care după ce ne-a binecuvântat cu România lucrului bine făcut pe două cincinale, de mai era puțin și-o puneam de un răzbel civil, spre bucuria ungurilor și rușilor, acum vrea să ne fericească cu România normală. Da bine, domn FOST președinte, unde fuserăți până acum? În Florida, la plajă cu antrenorul de tenis? La golf cu Conchita Wurst? La munte, la “Cabana juma de brad”, că pe aialalții doi și jumătate i-au ciordit austriecii lui Schweighofer? Nu v-a plăcut lucrul bine făcut și acum îl vreți normal? Dacă o luăm după logica profesorilor de fizică de liceu, după lucrul bine făcut ar urma lucrul mecanic, egal cu Forța înmulțită cu distanța, care în termeni politici s-ar traduce prin revenirea de urgență la Sibiu.