Despre mine

Eu NU vând iluzii!

Dacă împărtășiți viziunea mea despre România Frumoasă, faceți-o cunoscuă și presei!

M-am născut pe 30 Octombrie 1966, ora 5:30, în București, intr-o familie de muncitori. Tatăl meu, Florea, era din satul Laloșu, județul Vâlcea, iar mama mea, Elisabeta, Măcăneață după numele de fată, este din comuna Prundu, județul Ilfov. Strămoșii mei din partea mamei se trag din zona Sibiului, de unde la 1848 au coborât în Țara Reomânească cu mari turme de animale pentru a se stabili în sudul țării, la Dunăre. Părinții mei ne-au deprins de mici, pe mine și sora mea, cu munca în gospodărie. învatandu-ne să ne purtăm singuri de grijă și să nu depindem de alții.

Activitate revoluționară

Am luptat împotriva regimului comunist al lui Ceausescu începând cu 21 decembrie 1989, la Universitate, pana pe 28 decembrie 1989, când am predat pistolul-mitraliera Md. 1963 la facultatea TCM, unde eram student. Deși mi-ar fi prins bine certificatul de revoluționar, datorita facilitatile pe care le ofera posesorului, am refuzat obținerea lui, fiind de părare că este imoral să profit de pe urma morții unor eroi.

În continuarea activităii mele revoluționare, în 12 ianuarie 1990 am participat la marșul de comemorare a victimelor comunismului pe traselul Piața Romana – Piața Universității – Piața Palatului – Piața Victoriei. Din 24 ianuarie 1990 am fost prezent la toate protestele, marșurile, manifestațiile și mitingurile anti-FSN organizate de „societatea civilă” până la finalul mitingului-maraton din Piața Universității, unde am avut instalat un cort. De asemenea, am fost martor la atrocitățile săvârșite de mineri în perioada 13-15 iunie 1990, când numai o minune a făcut sa nu fiu și eu linșat. Alături de Grupul Independent pentru Democrație (GID), am mai participat și la alte manifestații cu caracter revendicativ sau politic care au avut loc anii ‘90.

Studii și Profesii

Studiile primare și gimnaziale le-am făcut la Școala Generală Nr. 102, iar studiile liceale la Liceul Industrial nr. 9, cu profil auto, nota la examenul de Bacalaureat fiind de 8,35 (Lb. si Lit. Romană – 7,25, Matematică – 8,25, Fizică – 8,91 și Lucrare practică – 8,35). Studiile superioare le-am urmat la Facultatea de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice (IMST, fosta TCM), Universitatea Politehnică din București, specializarea Mașini-Unelte, seral, media generală de promovare a anilor de studii fiind de 7,30, iar examenul de licență a fost evaluat la 7,82.

În 1990 am pus bazele Sindicatului studenților din Facultatea TCM, iar ca membru al Consiliului Profesoral am contribuit la alegerea unui nou decan și la eliminarea din corpul profesoral a unor cadre didactice corupte și imorale. Aceste schimbări au condus la modificarea identității facultății și la apariția unor specializări noi care să corespundă unui învâțâmant modern. Pe lângă aceste studii, am absolvit mai multe cursuri informatice, printre care și 4 module de CISCO – CCNA, plus un curs de prezentatori și reporteri TV.

Prin 1993 am devenit secretarul Societății culturale “Getica”, centru de cultură și studiu multidisciplinar al trecutului poporului român, care-i avea printre membrii săi pe Acad. Pandele Olteanu, ilustru slavist, Ion Ghinoiu, remarcabil etnolog, pe ing. Gabriel Gheorghe, Dr. Nicolae Badea, Acad. Prof. Univ. Nicolae P. Leonachescu, Arh. Silvia Paun, Dr. Vasile Boroneant.

De-a lungul timpului am desfășurat mai multe activități profesionale: mecanic de intreținere, lăcătuș mecanic, agent de pază, mecanic-șef, operator de interviu, anticar, grafician, detectiv particular, instructor de fitness și karate, figurant în emisiuni TV și filme, blogger, muncitor necalificat, designer web, pictor.

Vederea lui Dumnezeu

Prin cele scrise şi asumate, aduc mărturie despre existenţa lui Dumnezeu şi a duhurilor necurate. Motivul pentru care am hotărât să-mi fac publice trăirile spirituale este deşteptarea dorinţei de înduhovnicire a celor îndoielnici şi îndărătnici care cred că vederea lui Dumnezeu este imposibilă. Dacă eu, un pacătos, L-am văzut, voi care sunteţi mai curaţi sufleteşte decât mine, veţi reuşi cu mult mai mult!

Trebuie să subliniez din capul locului că nu sunt decât un simplu credincios, pacătos, ce a cunoscut căderi şi întoarceri, asemeni câinelui la borâtura lui, dar care prin experienţa unirii mistice cu Dumnezeu şi-a cunoscut originea divină, şi poate spune, fără dubiu, că Dumnezeu e Totul. Eu ceea ce am văzut spun, deoarece consider că a venit vremea ca lupta cu forţele întunericului să se dea pe faţă, şi nu numai în ascuns, şi dacă greşesc sau nu, Dumnezeu va fi cel ce va judecata drept.

23 iulie 2000. După ce am aprins candela în casă pentru prima oară în viaţa mea, am visat că eram pe o stradă lungă, străjuită de copaci înalţi, aflaţi pe jumatate sub apă, iar vremea era una ploioasă, apoi mi-am vazut propria-mi casă aflata sub zapadă. “Asta inseamnă belsug, prosperitate!”, mi-am zis. Apoi m-am întrebat: “Dar Dumnezeu cum e?” M-am gândit la corpul de vis (sufletul) pe care îl simţeam relaxat, iar la final am coborât mintea în inimă. Imediat am fost absorbit cu o viteză fantastică în Sus şi m-am trezit într-un Ocean de Lumină. Totul in jurul meu era Lumină. Prima senzaţie pe care am avut-o a fost de uluire, apoi de Iubire, şi in cele din urma de Pace. Deşi aveam conştiinţa propriei identităţi, totuşi eu însumi eram Lumină! Această unire cu Dumnezeu nu a durat mult, revenirea în corpul fizic producându-se la fel de brusc precum ascensiunea, Luminii luându-i loc întunericul. Când am dat ochii de lumea fizică, am constatat că nu-mi mai puteam mişca trupul, ce devenise ţeapăn ca de mort, şi abia după ce a trecut ceva timp am reuşit să mă mişc! Eram uluit, căci Îl văzusem pe Dumnezeu cel Viu! A doua seară, în timpul somnul, îmi simt inima grea, ca şi cum cineva ar fi apăsat pe ea, iar în semi-întuneric văd ceva negru, ca un cap, ce emana un rău înfricoşător, care făcea: Uuuuuaaaaaaaaaa! Am reuşit să scap de acel duh şi am aprins lumina. Eram ingrozit! Tocmai suferisem o încercare a necuratului de a mă ucide!

Duhuri necurate, ce emit un rău înfiorător am văzut de multe ori, înca din copilărie, dar cea mai urâtă experienţă a fost cea în care am suferit o posedare, în care corpul îmi era luat în stăpanire de un astfel de duh întunecat. La un moment dat, în timpul somnului, simt ceva străin ce se cuibărise în trupul meu, ceva malefic, sufletul meu era pur si simplu prins ca într-o menghină în propriul corp. “Doamne, ajuta-mă!”- mă rog în gând cu însufleţire, imediat duhul slăbeşte strânsoarea, dar din nou începe să preseze. “Maica Domnului, apără-mă!”, şi strânsoarea slabeşte iar. Sfinte Ioane, ajută-mă! Această luptă pentru propriul trup a durat ceva vreme, nu mult, dar Slavă lui Dumnezeu că s-a încheiat cu victoria rugăciunii şi a credinţei puternice în purtarea de grijă a Sfintei Treimi şi a sfinţilor Săi. Îmi este greu să descriu în cuvinte sentimentul de posedare, dar asta a fost simţământul, de strangere ca într-o menghină a propriului suflet în propriul trup, de înghesuială…

Odată, în Saptămâna Luminată, după ce am citit Acatistul Sf. Ciprian, m-a cuprins o ameţeală că am simţit nevoia să mă aşez imediat în pat, apoi nu am mai ştiut nimic. Mă trezesc într-o maşină, văd blocuri, dar totul îmi părea un vis. Ajung în holul unui spital, dar parcă trăiam o reverie, numai că fluenţa imaginilor îmi dădea de înţeles că totuşi eram în lumea fizică. Nu-mi simţeam corpul, iar o durere puternică în frunte şi în ceafă îmi ţintuia capul. Încep sa ma rog, lacrimile imi brazdează faţa, aud voci în jur, desluşesc feţe familiare. Cei cu care eram au povestit medicului de la Urgenţă că ţinusem un post sever timp de o jumătate de an la recomandarea duhovnicului meu, şi pentru asta sfatul medicului era să mă duc acasă şi să mănânc ceva. Da, eu nu-mi simţeam corpul, capul îmi exploda, iar doctorul, fără nici o consultaţie sau analiză a sângelui, îmi cerea să merg acasă şi să mănânc, după care să mă întorc la spital! Ajuns acasă, am mancat ceva uşor, dar am vărsat imediat, căci pur si simpu nu puteam digera. Până seara, încetul cu încetul, simţamântul propriului corp a devenit deplin, durerea din frunte a dispărut, iar cea din ceafă abia a doua zi. Duhovnicul meu, un călugar bătrân, mi-a zis că suferisem un atac al necuratului, în timp ce un preot de mir, un barbat blând, doctor in teologie, fost deţinut politic, îmi spunea ca am abuzat de postul negru (3 zile pe săptămână nu mâncam şi nu beam nimic!), dar eu ştiam că duhovnicul meu avea dreptate! Trebuie să spun că vederea necuratului, odată chiar m-am trezit cu doi la capul meu, avea loc in majoritatea cazurilor când uitam să-mi închin perna după ce rosteam rugăciunile de seară, încheiate cu Rugăciunea Cinstitei Cruci.

Cazurile acestea nu au fost singulare, ar mai fi multe de mărturisit. De exemplu, despre încălzirea inimii şi a întregului trup, dublate de lacrimile și suspinele celui ce se roagă cu inima înfrantă și smerită, sau despre forţa simţită în abdomen atunci când te rogi cu tărie şi încredere, sau despre viziunile asupra evenimentelor trecute, prezente si viitoare ce apar în regiunea dintre sprâncene în cazul rostirii rugăciunii lui Iisus în acea zonă. Rostirea acestei rugăciuni în această locaţie corporală este puţin practicată în lumea monahicească, eu găsind o singură referire despre practica ei într-o carte despre Sfinţitul Părinte Porfirie.

În finalul acestor mărturii, ţin să întăresc sfatul celor ce s-au ocupat cu rugăciunea inimii şi au ajuns la despământenire, şi care cunosc pericolele prin care pot trece neofiţii: evitaţi practicarea rugăciunii lui Iisus Hristos singuri! Fără sfaturile şi sprijinul unui duhovnic încercat nu faceţi decât să vă ruinaţi singuri viaţa! Eu mă pot considera un fericit că nu am ajuns în urma posedării în vreun spital de psihiatrie sau că nu am murit în urma atacurilor forţelor întunericului.